Voice over Internet Protocol (voIP) este o tehnologie ce poate schimba cardinal modul în care funcționează afacerea ta. Aceasta permite efectuarea apelurilor prin intermediul unei rețele IP, cea mai cunoscută fiind Internetul. Mai cunoscută și ca telefonia IP sau telefonia prin Internet, constă în transmiterea datelor digital, ceea ce în rezultat permite conversații telefonice oriunde în lume, indiferent de distanță, la tarife mult mai reduse. Pe lângă acest lucru, există și alte beneficii în urma implementării unui astfel de sistem, despre care vom vorbi în acest articol.

->pre deosebire de alte rețele de telecomunicații, care funcționează la nivel local, este o infrastructură mondială. Deci, convorbirile prin intermediul lui, chiar dacă au loc între două locații îndepărtate, pot fi considerate drept locale, deoarece sunt conectate la aceeași rețea. În cazul care afacerea ta are de a face cu un call center sau apeluri internaționale, telefonia voIP va reduce semnificativ din cheltuieli pentru apel. Prețul telefoniei voIP variază de la 99 lei/lunar până la 399 lei/lunar, în funcție de beneficiile pachetului oferit.

e adaptat la contextul companiei, spre deosebire de tradiționalele fire telefonice. Să ne imaginăm doar de cât timp și materiale este nevoie pentru a conecta fiecare telefon al angajatului la o anumită rețea, pe lângă aceasta mai există și probleme legate de numărul telefoanelor pe care le poate suporta echipamentul pe care îl ai. Dacă compania crește și ai nevoie de încă câteva telefoane, trebuie să aștepți un specialist de la operatorul local pentru a instala totul. Pe când în cazul sistemului VoIP, tot ce trebuie să facem este să adăugăm un nou utilizator, printr-un singur apel la compania care ne oferă serviciile voIP. Cheltuielile pe care va trebui să le suporți este procurarea seturilor de căști, dar apelurile voIP pot fi efectuate și cu ajutorul telefonului mobil, deci nu în toate cazurile e necesară o investiție în direcția dată.

Nu ești legat de un anumit s a>

Rețelele clasice utilizează cablul din cer în așa situații nimeni nu va lua telefonul cu tot cu fir după el pentru a vorbi, în timp ce conduce mașina. Această nevoie de conexiune la o rețea fizică poate dispărea odată cu implementarea sistemului voIP, important este să ai orice dispozitiv cu microfon și difuzor care ar putea fi conectat la Internet. Deci, nu contează dacă vorbim despre un telefon, tabletă sau calculator personal, toate pot fi utilizate pentru a duce conversații. Cu ușurință poți atribui, modifica și utiliza în orice locație numărul de telefon, cu ajutorul serviciilor voiceIP, deoarece numărul este conectat de contul voiceIP, ci nu de un suport fizic.

Poate fi integrat cu alte canale de comunicare

La fel, acesta poate fi integrat cu platformele interne a companiei, cum a Cre ar permite evaluarea calității, prin înregistrarea convorbirilor telefonice, astfel se poate vedea în câte cazuri interacțiunile cu clienții au fost cu succes și în câte nu. O asemenea analiză permite descoperirea punctelor slabe și metodele de eliminare a acestora. Spre exemplu noi, în compania Sipuni, oferim servicii voIP și posibilitatea de integrare cu AmoCRM (platformă CRM).

Mai simplu de menținut și de eliminat problemele

Tehnologia voIP oferă mai mult posibilități

Rfo pe care le oferă, comparativ cu tehnologia voIP. De exem ste în format de fișier audio, astfel utilizatorii le pot primi cu ușurință sub forma unor mesaje sau e-mailuri. Pe când în cazul rețelelor similare, mesajele trebuiesc înregistrate, după care convertite în format digital și salvate ca fișier. Nemaivorbind despre înregistrarea întregilor conversații, pentru că infrastructura acestor sisteme nu a fost gândită să formateze altfel apelurile. Per general, apelurile prin internet contribuie la eliminarea rutinei de a suna continuu și face procesul mai interactiv și simplu.

Acestea reprezintă unele din aspectele de bază prin care telefonia voIP poate schimba modul în care îă actuală, întrucât combină tehnologiile moderne precum Internetul, telefonia mobilă și calculatorul.
Pentru a afla mai multe detalii și răspunsuri la întrebările care te interesează, poți contacta sau accesa site-ul companiei de ip telefonie din MoldovaSipuni. Vei ști care este prețul telefoniei voip și ce include fiecare pachet, pentru a alege opțiunea care ți se potrivește cel mai bine.